Diversificarea la trei ani

Are trei ani deja? Felicitări! Ai crescut copilul mare. Acum, el știe să comunice foarte bine, este pregătit pentru a merge la grădiniță, iar tu trebuie să fii o mamă mândră. Nu există schimbări majore în alimentația copilului de 3 ani. Trebuie să ai grijă de unde procuri alimentele de bază, cum sunt ele preparate (de evitat prăjelile) și ce cantități de mâncare îi dai celui mic.

Diversificarea la trei aniCopilul este mare, are 3 ani, acum știe foarte bine ce vrea. Încă vor exista multe refuzuri, mai ales la masă, însă NU trebuie să te laşi învinsă de „micul manipulator”. Se poate ca unele alimente sau chiar cele care îi plăceau să nu îi mai placă.

Copilul va trece prin câteva schimbări în privința alimentației: cantitatea de hrană va crește, dar și gusturile sale vor fi altele în materie de hrană preparată.

Înainte de toate, îți propunem câteva sfaturi de reținut:

  • nu trebuie să îți forțezi copilul să mănânce un aliment sau altul;
  • nu trebuie să îl cerți nici dacă n-a mâncat tot, nici dacă nu vrea să măcânce;
  • nu trebuie să îi dai același fel de mâncare la masa următoare, doar pentru că nu a terminat tot din farfurie;
  • mâncați pe cât posibil la aceeași masă;
  • o masă trebuie să dureze maximum 30 de minute;
  • nu trebuie să folosești tertipuri pentru a-ți păcăli copilul, adică nu trebuie să apelezi în niciun caz la televizor, calculator sau telefon, ori la jucăriile sale preferate. Dacă cel mic va avea ”distracții” în jur, nu va mânca conștient. Nu ai vrea să devină neinteresat de mâncare, nu?

Timpul dintre mese trebuie respectat, în aşa fel încât cel mic să vrea să mănânce, să aibă timp să i se facă foame (însă nu trebuie înfometat). Farfuria trebuie să fie mai mult goală, să vrea mai mult, iar hrana trebuie să fie aranjată frumos, să stimuleze vizual bebele să mănânce.

Dacă tu crezi că vei avea succes, poţi să îi distragi atenţia celui mic pe parcursul mesei, pentru a mânca alimente noi, pe care nu le agrea: vorbeşte cu el despre desenele animate preferate sau despre timpul liber pe care îl veţi petrece împreună.

De asemenea, fă-l să ia parte din procesul de gătire a mâncării. Arată-i alimentele de bază, spune-i să te ajute, făcându-l să îţi dea uleiul sau chiar făina. În bucătărie, ai mare grijă la cuţite sau la răzătoare! Obiectele periculoase trebuie ţinute departe de cel mic, în dulapurile suspendate, la care ai acces doar tu.

Încurajează-l să aleagă singur ce gustare va vrea şi dă-i mereu alternative ca răspuns: „Astăzi avem budincă de căpşuni sau de zmeură. Ce preferi?”.

Când copilul mănâncă nu îi distrage atenţia cu altceva – televizor, tabletă sau telefon. Ora mesei trebuie să se desfăşoare în tihnă, fără prea multe bătăi de cap, fără „ispite” în jur. Altfel, rişti să îi dai să mănânce un timp îndelungat şi fără succes.

Copilul nu trebuie lăsat singur la masă: se poate răni, se poate îneca, poate să cadă de pe scaun, să împrştie mâncarea peste tot sau să se rănească.

Ce trebuie să facă parte din alimentația copilului de 3 ani și la ce are interzis

Mesele vor respecta numărul, ca şi până acum. Vor fi trei mese principale şi două gustări. Însă, fixarea alimentației se va face în funcție de fiecare copil în parte. Unii pot deveni mai mâncăcioși, alții, mai mofturoși. Dacă unii abia mănâncă de 2-3 ori pe zi, alții pot ajunge chiar și la 4-6 gustări.

Porțiile vor fi mici, pentru a stimula vizual copilul, pentru a reuși să atingă nivelul de ”farfurie goală” și de ”mai vreau”. Cantitatea mare de mâncare îl va instiga la mofturi, refuzul de a mânca și poate ajunge chiar să se joace cu ce are în farfurie.

Mesele trebuie să fie gândite în aşa fel încât să aducă un aport de hrană corespunzător, să aibă toţi nutrienţii necesari pentru dezvoltarea unui copil sănătos. Şi ar fi bine să nu îl obligi să mănânce nimic din ce nu îi place, pentru că va deveni mai mofturos, nu va vrea sub nicio formă anumite alimente, nici măcar când se va face mare.

Alimentaţia copilului de trei ani trebuie să cuprindă cam tot ce mănânci și tu, incluzând: lapte de vacă, citrice sau sucuri de citrice, albuş de ou bine fiert, miere negătită, suc de roşii, căpşuni, zmeură, afine şi alte fructe de pădure, tăiate în bucăţi mici. Tot acu, celui mic i se vor da chifteluțe de carne pregătite în ulei.

Laptele va rămâne una din sursele principale de vitamina D, însă trebuie micșorată cantitatea sa. El va fi băut mai ales de către mofturoși. Dacă nu are intoleranță, i se poate da lapte de vacă, se poate prepara din el orez cu lapte sau griș. Acum, îi mai poţi da copilului şi lapte de capră.

Carnea de pui, de vită sau chiar ficatul de pui, rămân surse esenţiale pentru aportul de fier. Acum va fi introdusă și carnea de porc în alimentația copilului de 3 ani! Ai grijă să testezi timp de 4 zile toleranța la alimentul nou înainte de a i-l da periodic.

Mulţi pici au probleme cu lipsa fierului în organism la aceste vârste. De aceea, este bine să întrebi pediatrul dacă ar fi indicat să îi dai suplimente de fier copilului tău.

Copilul poate să mănânce fără pronleme și carne de pește alb, adică de șalău, știucă și păstrăv. Mare atenție la oase! Peștele alb are un conținut scăzut de grăsime și foarte multe proteine, fiind ușor de mestecat de către cel mic. Peștele va fi tăiat fâșii, acoperit cu făină, cu ou bătut și fulgi de porumb pisați și se va auri în tigaie. Poți introduce masa de pește de două ori pe săptămână.

Preparatele industriale (borcănelele care sunt în supermarketuri) pot exista în alimentaţia copilului de 3 ani, având avantaje, precum: economie de timp, comoditate, posibilitate de stocare sau preparare instant. Aceste alimente au avizele internaționale, sunt sigure pentru copilul tău, pot fi digerate ușor, au foarte puțină sare, conțin puțin zahăr, nu au în compoziție gluten, sunt securizate bacteriologic, toxic și oncologic. Însă trebuie să fii atentă ce tip de preparat cumperi, să te uiți la vârsta recomandată și la ceea ce conține, în conformitate cu necesitățile și toleranțele celui mic.

Alimentația copilului de 3 ani trebuie să fie consistentă, cu legumele și carnea nedate prin blender sau mixer, ci tăiate bucăți foarte mici. Hrana poate fi dacă cu lingurița. Acum, cu siguranță va cere lingurița și chiar va reuși să mănânce fără să se murdărească, pentru că funcțiile motrice sunt bine dezvoltate acum și îi oferă o precizie mai mare în a se hrăni.

Alimente ce trebuie consumate cu precauție

Copilul poate mânca orice, excepţie făcând: alimentele care provoacă înec, preparate sărate, picante, care conţin zahăr mult sau unt, alimentele de la fast-food. Nu mânca de faţă cu el acele lucruri pe care nu vrei să i le dai. Mâncarea nu va deveni recompensă pentru ceea ce face cel mic.

Alte alimente care trebuie evitate sunt: cafea, carne tocată cumpărată, salam, orice tip de grăsime, pește afumat ori legume murate. Sarea în mâncare – nu este obigatorie la vârsta asta și este bine să nu o dai copilului. Experții spun că sarea ar putea duce la apariția hipertensiunii la adult. Dulciurile, mai ales cele care au zahăr în exces, nu sunt tocmai recomandate. Excesul de dulciuri duce la apariția cariilor dentare.

În principiu, cel mic trebuie să consume extrem de limitat: torturi, preparatele de patiserie, ciocolata, acadelele, prăjiturile, gogoșile, înghețata cumpărată, deserturi înghețate în general, cartofi prăjiți, chipsuri, nachos, alte gustări sărate, sucuri cu arome, băuturi îndulcite fierbinți sau reci. Nu are voie cafea sau produse care conțin cafea.

Reguli de impus pentru copiii mofturoși

S-ar putea să ai acasă un copil care mănâncă foarte încet sau care vrea un singur fel de mâncare mult, mult timp. Într-un fel trebuie să te conformezi, sunt multe lucruri pe care copilul le descoperă și ritmul său poate diferi de la o masă la alta. Așadar, cu răbdarea treci și marea!

Impune totuși niște reguli: explică-i că mâncarea nu se aruncă, că hrana nu trebuie să fie consumată decât la masă și că nu e voie să scuipe. Trebuie să existe o disciplină, iar dacă regulile sunt încălcate, vei fi nevoită să iei măsuri: ia-i mâncarea din față, explică-i ce regulă a încălcat și înarmează-te cu fermitate, dar și cu blândețe (trebuie să știe că te-ai supărat, însă nu este cazul să începi să țipi la el, să îl pedepsești după masă).

Este bine să fii tu exemplul lui în viață, pentru că cel mic imită comportamentul tău. Așadar, mâncați cu toții la masă, arată-i că nu trebuie nici să arunce cu mâncarea și nici să scuipe cu ea, dacă nu îi place.

Care sunt porțiile de mâncare pentru un copil de trei ani?

Pot fi introduse 4 porții de legume și fructe în alimentația copilului de 3 ani, zilnic. Se pot consuma 4 porții din următoarele alternative: 125 ml de mazăre gătită, 125 ml de morcov ras sau ușor înăbușit, 250 ml frunze de salată proaspătă, un fruct proaspăt cât o minge de tenis (pară, măr, mango, portocală, banană) sau 125 ml de suc de fructe neîndulcit.

În ceea ce privește grupul cerealelor, copilul poate primi 3 porții. Câteva alternative pot fi: 28 g de grâu întreg, 125 ml de orez fiert sau paste, o felie subțire de pâine, 175 ml de cereale integrale sau 250 ml de fulgi de porumb.

Lactatele vor fi servite în 2 porții pe zi: 250 ml de lapte, 50 g de brânză sau 125 g de iaurt.

Preparatele din carne și alternativele se vor da la prânz, o singură porție: 75 g carne de pește sau pui de casă sau carne de vacă. Acum, ca alternativă se pot introduce două ouă, 175 g boabe gătite (fasole, linte), 175 ml de togu sau 60 ml de semințe (nuci, migdale).

Folosește în jur de 30-45 ml de grăsimi nesaturate pe zi, pentru gătirea alimentelor: ulei pentru gătit, dressing pentru salată sau maioneză. Limitează cât se poate consumul de unt, margarină sau untură.

Și dă-i apă la intervale regulate de timp, pentru o hidratare corectă!

*Alimentele pot fi mixate între ele, în așa fel încât porțiile să aibă aspectul unui fel de mâncare al adultului, numai bun pentru copilul tău. Și nu uita să așezi hrana în așa fel încât să fie aspectoasă!

Problema obezității. Unii copii se pot îngrăşa excesiv, mult peste media de mai sus. Totuşi, nu toţi sunt obezi, chiar dacă par „rotunjori”. Mulţi dintre ei îşi dezvoltă musculatura, iar odată ce creşte în vârstă, ceea ce se numea „surpuls”, va dispărea.

Cei mai mulţi dintre ajung să aibă o greutate mai mare decât cea normală pentru că mănâncă mai mult decât are nevoie organismul. Dacă cel mic are surplus de greutate, numai medicul poate stabili cum ți cât trebuie să mai slăbească. Aşadar, nu îţi înfometa copilul fără opinia specialistului.

Copilul este mare, grijile în alimentație ar trebui să dispară, iar tu trebuie să fii mândă că ai ajuns atât de departe în procesul de creștere al copilului.