Diversificarea şi schema celor 5 mese ale bebeluşului

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Diversificarea alimentaţiei la bebeluşi reprezintă o perioadă foarte importantă. Prin diversificare li se asigură celor mici nutrienţii necesari unei creşteri sănătoase, li se dezvoltă gusturi noi şi li se pun bazele obiceiurilor alimentare. Începerea diversificării ere loc în jurul vârstei de 4-6 luni, este influenţată de alăpare şi se face după reguli foarte bine stabilite.

După ce s-au parcurs primii paşi, cei ai introducerii fiecărui aliment la timpul lui şi în modalităţile specifice, bebeluşul de aproape 9, 10 luni trebuie să aibă deja un orar orientativ de masă. Astfel i se pot administra alimente din fiecare categorie, i se asigură o dezvoltare sănătoasă şi armonioasă şi i se stabilesc primele obiceiuri culinare.

Ţinându-se cont de alimentele pe care copilul le poate consuma până la acestă vârstă, orarul zilnic de masă al  acetuia ar trebui să se desfăşoare în următorul fel.

Masa 1

Este masa de dimineaţă, care i se va administra imediat ce s-a trezit. Este masa de lapte. Fie că este alăptat la sân, fie că  i se administrează formule de lapte praf, această masă nu trebuie să lipsescă. Chiar dacă cei alăptaţi vor mai solicita ulterior puţin lăptic, masa acesta trebuie luată în calcul.

CONTINUARE – Vezi diversificarea şi schema celor 5 mese ale bebeluşului

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *